Prima paginăAnunțuriaprilie 2015 › Reminder - Anuala de Arhitectură București 2015 - APEL LA PROIECTE CĂTRE BUCUREȘTENI
20 aprilie 2015

Reminder - Anuala de Arhitectură București 2015 - APEL LA PROIECTE CĂTRE BUCUREȘTENI

Anuala de Arhitectură București 2015

RELUARE - APEL LA PROIECTE CĂTRE BUCUREȘTENI

Termen limită de înscriere: 27 aprilie 2015
Perioada de realizare: 23 mai - 1 noiembrie 2015

TEMA

Ordinul Arhitecților din România – Filiala București lansează în cadrul
Anualei de Arhitectură 2015, cu tema Construind comunitatea, un apel la
proiecte interdisciplinare între arhitectură, urbanism, sociologie,
economie, ecologie, antropologie, arte vizuale și performative, muzică,
film etc.
Arhitectura este pentru oameni. Participanții la apelul public de
proiecte sunt încurajați să propună subiecte despre bună vecinătate,
arhitectură, cartier, oraș și spațiul public.
Proiectele trebuie să se înscrie în tema generală a Anualei de
Arhitectură, încercând să arate cum pot contribui cetățenii la creșterea calității vieții, care sunt problemele întâlnite și cum pot folosi ei orașul prin învecinare, implicare, comunicare, respect, colaborare.
Arhitectura – ca loc de întâlnire, în egală măsură a naturii și a
oamenilor – modelează comunitățile și dă viață cartierelor.
Anuala de Arhitectură a Filialei București a O.A.R. este un eveniment
profesional dedicat culturii mediului construit care se desfășoară în
fiecare an, având drept componentă generativă expoziția-concurs de
arhitectură la care participă arhitecții membri ai O.A.R. București.
Ediția 2015 va avea loc în perioada cuprinsă între 23 mai (aniversarea a 116 de la nașterea arhitectului G.M. Cantacuzino) și 8 noiembrie (Ziua internațională a zonelor urbane).
Termenul limită de depunere a aplicațiilor este 27 aprilie 2015.
Proiectele selectate în urma apelului public nu fac parte din
expoziția-concurs de arhitectură, ele se vor desfășura independent și
vin în completarea temei anunțate – Construind comunitatea.
O.A.R. București dorește să devină partener al comunităților care se
preocupă activ de mediul urban și acționează pentru creșterea calității
arhitecturii, locuirii, mediului și peisajului cultural.
O.A.R. București își propune să determine cetățenii să conștientizeze
problemele legate de arhitectură și mediul construit. Arhitectul este un facilitator al locuirii și arhitecturii, la care comunitățile vor fi
încurajate să apeleze pentru a modela împreună spațiul urban în care ne
desfășurăm activitatea.

CERINȚE

Participanții la apel pot fi organizații și/sau persoane fizice de orice profesie.

Proiectele pot viza: ateliere și discuții în cartiere, expoziții,
conferințe, proiecții de filme, manifestări artistice, teatru, dans,
muzică, dezbateri, experimente culturale etc.

Proiectul va fi trimis pe adresa de e-mail oarbuc@rdsmail.ro sub forma
unei aplicații de maximum 3 pagini care conține titlul, descrierea,
obiectivele, acțiunile propuse și rezultatele dorite, echipa de
organizare, bugetul proiectului etc. (vezi aici formatul aplicației).
În aplicație se va preciza perioada de timp în care se dorește a fi
organizat proiectul, cu rezerva că propunerea poate suferi modificări în funcție de calendarul general al Anualei de Arhitectură 2015.

La finalul proiectului, echipa va preda către O.A.R. un raport de
evaluare conținând date și informații relevante despre participanți
(număr, categorii de vârstă/statut etc.), problemele semnalate,
concluziile și ideile rezultate din proiect.
Raportul de evaluare pentru fiecare proiect va fi folosit de O.A.R.
pentru redactarea documentului final al Anualei – Raportul pentru
București 2015. Acesta va fi trimis autorităților și făcut public pentru a atrage atenția asupra necesității unor politici publice orientate către comunități. El va fi folosit de către O.A.R. pentru conceperea edițiilor viitoare.

O.A.R. București va sprijini inițiatorii de proiecte cu:
1) spațiul de realizare a proiectului, dacă este solicitat (O.A.R. pune
la dispoziție o serie de posibile spații de desfășurare);
2) mediatizarea proiectului și includerea în catalogul Anualei 2015;
3) suport financiar în cuantum de maximum 1500 de lei, care se va aloca
în funcție de necesitățile fiecărui proiect selectat. Obligațiile
inițiatorului de proiect față de O.A.R. București vor fi stabilite de
comun acord printr-un contract de colaborare.

Premiul Președintelui O.A.R. – Filiala București, oferit în mod
tradițional în cadrul Concursului de Arhitectură, va fi acordat la
această ediție unuia dintre proiectele selectate în urma apelului la
proiecte, la finalul Anualei 2015.

CRITERII DE SELECȚIE
− relevanța încadrării în tema apelului de proiecte
− capacitatea de realizare a proiectului
− impactul în comunitate
− calitatea proiectului
− vizibilitatea și calitatea rezultatelor proiectului
− impactul la nivel decizional

COMISIA DE SELECȚIE
arh. Șerban Sturdza, președinte O.A.R. București
arh. Emil Ivănescu, vicepreședinte O.A.R. București
arh. Raluca Munteanu, vicepreședinte O.A.R. București
istoric de artă Mirela Duculescu
antropolog Vintilă Mihăilescu

CALENDAR
30 martie - lansare apel la proiecte
27 aprilie - termen limită de depunere a proiectelor
1-3 mai - jurizare/selecție proiecte
5 mai - anunțarea proiectelor selectate
11-15 mai - detalierea proiectelor împreună cu echipa de organizare a
Anualei
23 mai - 1 noiembrie - perioada de realizare a proiectelor

20 aprilie 2015

arh. Raluca Munteanu
Vicepreședinte O.A.R. București

--
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Sf. Constantin nr.32, sector 1
010219 București, România

Punct de lucru
str. Academiei nr. 18 - 20, sector 1
010014 București, România

tel/fax: 021-3039226, 021-3077163
e-mail: oarbuc@rdsmail.ro
www.oar-bucuresti.ro
www.anuala.ro


Fișiere atașate: