Stimate colege,
Stimați colegi,
Vă invităm să vizitați în perioada 1-14 octombrie 2013 expoziția "Casa cu șura de paie - între trecut și viitor" deschisă la ceainăria Cărturești Verona și să participați pe 10 octombrie 2013, ora 18:30, la dezbaterea privind păstrarea valorilor tradiționale (Ceainăria Verona).
Cu stimă,
1 octombrie 2013
arh. Cornelia Burcuș
Secretar Executiv
--
Filiala Teritorială București a Ordinului Arhitecților din România
str. Academiei nr. 18 - 20, sector 1
010014, București, România
tel/fax: 021-3039226, 021-3077163
e-mail: oarbuc@rdsmail.ro
www.oar-bucuresti.ro
www.anuala.ro
** Expoziția va putea fi vizitată în perioada 2-14 octombrie la ceainăria Cărturești Verona (str. Arthur Verona, nr. 13), București.
------------------------------------------------------------
De asemenea, publicul specializat, precum și cel intersat de păstrarea valorilor tradiționale este invitat să participe la o dezbatere publică
pe 10 octombrie, de la ora 18.30, tot la ceainăria Cărturești. Invitați: Șerban Sturdza (arhitect), Ioana Popescu (etnolog), Kázmér Kovács (arhitect), Bogdan Iancu (antropolog), Georgeta Iuga (arheolog).
Detalii pe pagina de Facebook a asociației
Câte-n lună și-n mansardă
(http://rog.us5.list-manage2.com/track/click?u=57f50bdf2c77a5bb1add2a851&id=63b5a7d2b7&e=0e7b813825) ,
sau pe e-mail: lunadinmasarda@gmail.com
** Casa cu șura de paie – între trecut și viitor
------------------------------------------------------------
Case mici, vechi și strâmbe, însă fără seamăn de frumoase. Gospodării părăsite, lăsate în paragină, sau reparate după cum s-a priceput fiecare. Cu șuri mari, cu porți frumos decorate, cu grădini frumoase și căpițe de fân de toate formele. Lângă casă, un găbănaș - locul pentru depozitarea proviziilor de mâncare, a instrumentelor de lucru -, sau o bucătărie de vară, un umbrar. Case bătrânești, construite ingenios după nevoile fiecărei familii, lângă care au apărut, de mai mult timp, case noi, construite de noile generații, spațioase, dar nelocuite și într-un stil care contrastează cu cel al zonei.
În mare, așa arată satul maramureșean în plin proces de transformare, dar cu multe povești de spus, pentru fiecare colț de casă. Povești descoperite în cadrul unei cercetări desfășurate în 3 sate din Țara Chioarului - Șișești, Dănești și Șurdești -, de către asociația culturală Câte-n lună și-n mansardă în cadrul proiectului Câte-n lună și-n mansardă. Proiectul finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și derulat în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio, București, Fundația social-culturală pentru democrație identitate, unitate, generozitate, acțiune, Maramureș, biroul individual de arhitectură Funețean Ina-Gabriela, Baia Mare și Primăria Șișești și-a propus o inventariere a construcțiilor vechi și noi din cele trei sate și propunerea unor soluții de păstrare și de integrare a celor vechi, tradiționale, în locuirea modernă.
Fără a neglija nevoile firești de confort modern ale sătenilor, echipa de cercetare, alcătuită din arhitecți, etnologi și sociologi, a căutat să convingă localnicii că vechile gospodării sunt valoroase și merită să fie reparate și/sau refolosite. Argumentul are la bază armonia dintre casa tradițională și locul unde se află, dar și cu rânduiala unei familii. De altfel, propunerile pe care le aduce echipa de cercetare sunt fundamentate pe studiile pe teren realizate în luna iulie, pe interviurile cu localnicii, dar și pe experiența pe care echipa proiectului o are în valorificarea și promovarea patrimoniului.
Recomandările de refolosire propuse pentru câteva case au ca scop încurajarea arhitecților și administrației locale să identifice soluții de construcție în strânsă legătură cu spiritul locului. În acest sens, echipa proiectului a realizat un Ghid de bune practici, care să vină în sprijinul valorificării construcțiilor vechi și care este structurat în patru capitole: specificul locului, propuneri concrete și studii de teren, studii de reconversie și utilizare a șurilor și recomandări pentru reparații și pentru reabilitarea construcțiilor vechi. Acesta va fi pus la dispoziția localnicilor, autorităților, precum și publicului care va vizita expoziția Pro Șura. Construcții vechi pentru timpuri noi, în care echipa proiectului a adunat poveștile celor 10 gospodării studiate și planurile de reabilitare ale acestora.
Proiect cultural finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.
Cu sprijinul: Fundației Pro Patrimonio, Fundației social-culturale pentru democrație "identitate, unitate, generozitate, actiune" (Fundația i.u.g.a), Primăriei Șișești, Funetan Ina-Gabriela-Birou Individual de Arhitectură, Librăriei Cărturești.
Parteneri media: Igloo.habitat&arhitectură, Zeppelin, Observator cultural, radio RFI, Radio România Cultural, Șapte seri, Modernism.ro, LiterNet, Odaia creativă, Arhiforum, RTV.net, b365.ro, Graiul Maramureșului, Atelierul de grafică.
============================================================
Copyright © 2013 Arhiterra, All rights reserved.
Asociatia Arhiterra - grup de lucru pentru arhitectură ecologică și dezoltare durabilă
Our mailing address is:
Arhiterra
bd. Dacia nr. 61, ap. 17, sector 1
Bucharest 010407
Romania