Prima paginăAnunțurimartie 2008 › Concurs manifest: Reabilitarea Ștrandului Tineretului
28 martie 2008

Concurs manifest: Reabilitarea Ștrandului Tineretului

Stimate colege,
Stimati colegi,

Va invitam sa participati la Concursul manifest cu tema: Reabilitarea Strandului Tineretului - Str. Strandului nr.1, Bucuresti, sector 1.

Cu stima,

28 martie 2008

Secretar Executiv
arh. Cornelia Burcus


CONCURS MANIFEST: REABILITAREA ȘTRANDULUI TINERETULUI

Str. Ștrandului nr. 1, București, sector 1

În ultimii doi ani, au apărut în presă, în repetate rânduri, relatări cu privire la situația gravă a Ștrandului Tineretului. Extrem de tentant datorită suprafeței considerabile și poziției privilegiate în oraș, el se află în pericol de a fi parțial dezafectat și transformat într-un teren pentru dezvoltare imobiliară fără nicio legătură cu funcțiunea sa de bază.

Oricât ar părea de absurdă, o asemenea perspectivă este cât se poate de realistă. Pentru reușita acestei operațiuni – ai cărei beneficiari sunt discreți reprezentanți ai „mediului de afaceri” – și-au dat concursul persoane din domeniul sportului, din administrația locală sau din instituții centrale.

Începând cu anul 1929, Ștrandul Tineretului a fost una din cele mai importante baze sportive și de agrement din București. Starea de degradare în care se găsește astăzi partea sa de nord a fost, în mare măsură, provocată în mod deliberat pentru a „justifica” schimbarea destinației actuale și construirea unui ansamblu de clădiri de birouri, cu înălțimi variind între 10 și 30 de etaje!

Această situație nefirească și inacceptabilă determină Ordinul Arhitecților din România să organizeze un concurs de soluții având scopul de a contribui la salvarea Ștrandului Tineretului.

Prin forța argumentelor profesionale, concursul urmărește să demonstreze că:

  1. în raport cu destinația sportivă și de agrement pe care a avut-o dintotdeauna, Ștrandul Tineretului rămâne o resursă importantă și viabilă;
  2. eventualele suprafețe de teren disponibile trebuie utilizate pentru amplificarea funcțiunii sale sportive, nu pentru speculații imobiliare;
  3. echipamentele existente pot fi reabilitate, lor putându-li-se adăuga altele noi, moderne, destinate atât sportului de performanță, cât și agrementului;
  4. tradiția Ștrandului Tineretului poate fi continuată printr-o intervenție contemporană de calitate, capabilă să-l redea celor pentru care a fost creat.

Concursul este public deschis într-o singură fază și se adresează arhitecților din România. Pot participa la concurs arhitecți din țările membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European, precum și studenți-arhitecți sau -urbaniști, individual sau în echipă.

Premii

Se vor acorda trei premii în sumă netă după cum urmează:

Calendarul concursului:

Criterii de evaluare

Criteriile de evaluare și ierarhizare a proiectelor sunt:

Juriul

Juriul este format din 7 membri titulari:

și doi membri supleanți:

Documentatia

Documentația de concurs se poate descărca din pagina concursului aflată pe site-ul Internet al Ordinului Arhitecților din România www.oar.org.ro. În cazul unor probleme tehnice, concurenților li se poate pune la dispoziție documentația pe suport adecvat, la sediul Secretariatului concursului sau prin poștă.

Contact

Secretariatul concursului este asigurat de către Ordinul Arhitecților din România la sediul său din București, str. Pictor Arthur Verona nr. 19, sector 1, tel./fax: 021-3172634, 021-3172635; e-mail: office.oar@rdslink.ro sau concursuri@oar.bicau.ro. Persoană de contact: dl. Dumitru Țepure.